Traducere // Translate

Despre Mihaela Ursuleasa sau costul 'succesului'

Marturii despre calvarul "copiilor minune"



Mihaela Ursuleasa este considerata astazi drept cea mai promitatoare pianista a generatiei sale. Are 25 de ani. A fost candva un "copil minune" si experienta aceasta a fost la un pas sa o distruga. Asa cum s-a intamplat cu foarte multi alti tineri talentati. Mihaela Ursuleasa a acceptat sa ne vorbeasca despre un sistem brutal, creat pentru a aduce performante rapide si glorie efemera. Un sistem care produce pe banda rulanta mici robotei spectaculosi, dar cu "termen de garantie" redus. Metodele sunt inumane: program de studiu de 8-10 ore pe zi, renuntarea completa la orice viata personala, indepartarea de familie. Si batai crunte. Acest regim de teroare da rezultate. Dar numai pe termen scurt. Suficient insa pentru ca profesorii sa-si adauge in palmares cateva trofee, sa colinde lumea in turnee platite de familiile elevilor, sa adune banii din premii. Exploatati fara mila timp de cativa ani, storsi ca niste lamai, epuizati fizic si psihic, fostii copii minune sunt apoi aruncati in uitare. Maturitatea ii gaseste uzati inainte de vreme, bolnavi si - mai ales - complet nepregatiti pentru o cariera muzicala solida. "Farmecul" lor dispare o data cu copilaria. Mihaela Ursuleasa a reusit sa scape acestui destin tragic. La mustata. Ea isi aminteste astazi calvarul pe care l-a indurat, timp de sase ani, ca eleva a profesoarei Stela Dragulin. Care si astazi se lauda ca talentata pianista este "creatia" sa. "N-as vrea ca alti copii sa treaca prin ce am trecut eu, dar stiu ca se intampla", marturiseste Mihaela Ursuleasa. De aceea s-a hotarat sa vorbeasca.

Palme si lacrimi

Nascuta intr-o familie de muzicieni brasoveni, Mihaela Ursuleasa a inceput sa studieze pianul la varsta de cinci ani, cu tatal ei. La sase ani si jumatate a devenit eleva Stelei Dragulin, o profesoara cunoscuta pentru relatiile sale in lumea muzicala. O adevarata "descoperitoare de talente".

La 12 ani, Mihaela Ursuleasa avea deja un palmares impresionant si o vasta experienta concertistica. Dar cu ce pret? Pianista ne vorbeste astazi despre "metodele pedagogice" ale profesoarei ei:

"Ce nu am considerat niciodata acceptabil a fost violenta fizica. Una e sa tragi de ureche un copil daca face o boacana, dar alta e sa "rezolvi" orice problema prin palme. In Occident asa ceva este ilegal. Ca profesor, esti arestat pentru un astfel de comportament."

Mihaela Ursuleasa isi aminteste si acum cat de tare dureau palmele incasate de la profesoara ei: "Si inca ce dureau! Eu veneam cu buzele umflate. Bataile nu erau nici la modul simbolic, nici o data la doua saptamani; in fiecare zi. Eu o rugam pe mama, in fiecare dimineata, sa-mi "tina pumnii". Mama nu intelegea ce am: "De ce sa-ti tin pumnii, ca te duci sa studiezi, nu sa tii un concert." Mie mi-era frica sa nu ma bata. Era o practica obisnuita. Singura explicatie pe care o primeam era "nu ai cantat bine". Nu mai continua, nu-mi spunea ce am facut gresit, pac o palma. Or, pentru un copil - eu spun ce simteam eu atunci - este groaznic sa-l pedepsesti fara sa-i spui cu ce-a gresit de fapt. La varsta aia se formeaza - sau se poate distruge - increderea in sine. Increderea mea in mine a fost, multi ani dupa ce am plecat din Romania, destul de fragila." Cat despre pregatirea psihologica, aceasta era la pamant. Mihaela Ursuleasa se infioara si acum: "Meseria asta are foarte mult de-a face cu sufletul, cu creierul, cu pregatirea psihologica. Pe mine ma batea si inainte de concert. Intram in lacrimi pe scena. Deseori mi s-a intamplat asta. Ceea ce este complet gresit."

"Cine ti-a zis ca tu ai Paste?"

Terorizata de batai, micuta pianista nu cracnea in fata programului draconic care ii era impus. Pentru ea nu existau vacante sau zile de sarbatoare. Trebuia sa studieze minimum opt ore pe zi, in absolut fiecare zi a saptamanii. La scoala, nu acasa. Pentru a fi "controlata" de femeia de serviciu. Fiindca "tovarasa profesoara" nu se deranja sa vina in afara programului. Ceea ce, pentru fetita era o adevarata fericire. Scapa, atunci, pentru cateva ore, de spaima batailor. Cand Stela Dragulin era in scoala, Mihaela intra in panica:

"Daca ma opream din cantat sa merg la toaleta, cand ma intorceam ma pocnea. "De ce nu am auzit pianul timp de cinci minute?" Fiindca eu studiam intr-o clasa, iar ea statea in clasa de-alaturi. O data, era duminica Pastelui, si a venit matusa mea de la Iasi. Eu dimineata la sapte eram gata sa plec la scoala. Matusa mea mi-a zis: "Unde pleci in duminica de Pasti. Stai cu mine ca am venit atata drum ca sa te vad!" Eu, "nu ca ma bate tovarasa!" "Stai aicea, rezolv eu cu tovarasa", mi-a zis matusa mea. Am ramas acasa. Luni, ma duc dimineata la scoala. Cand deschid usa de la clasa, trosc vreo 10 palme. "De ce n-ai fost ieri aicea? Mi-a spus femeia de serviciu ca n-ai venit!". O punea pe femeia de serviciu sa ma controleze. Eu veneam duminica, dar ea statea acasa la ea. Numai eu eram obligata sa vin. Eu aveam pian acasa. Dar trebuia sa vin la scoala ca sa vada femeia de serviciu ca faceam opt ore de studiu si nu sapte si jumatate. Degeaba am incercat sa-i spun ca a venit matusa mea, ca era Pastele... A tipat la mine: "Cine ti-a zis ca tu ai Paste?"

Eu nu mai faceam altceva decat sa cant. Si noaptea in somn mi se miscau degetele ca pe pian. Sigur ca trebuie si severitate, dar ce se intampla acolo nu era normal."

Copii imbatraniti inainte de vreme

Cazul Mihaelei Ursuleasa nu era nicidecum singular. Toti elevii Stelei Dragulin traiau acelasi cosmar. Mihaela povesteste: "Avea un elev mai mare, avea vreo 20 de ani, care era mai inalt ca ea si tot il batea. Vreme de vreun an nu l-am mai vazut. Cand l-am reintalnit, nu mai avea par in cap. Chelise. Si ce par ii mai ramasese era albit. La 21 de ani. Din cauza stresului.

Alte doua fete, eleve ale ei, au facut ulcer duodenal in clasele primare. Mama mea venea la scoala in fiecare zi la pranz cu oala de ciorba, ca sa apuc sa mananc si eu mancare calda. Un alt elev, Horia Mihail, i-a lesinat o data in brate. In lift, se pregatea sa mearga la concert. L-au dus la spital si doctorii i-au zis ca nu are nimic, decat ca e epuizat si trebuie sa se odihneasca."

Mihaela Ursuleasa este convinsa ca fosta ei profesoara nu a renuntat nici acum la metodele ei distrugatoare: "Asta face cu toti copiii. Dansa are o eleva (n-am sa-i spun numele), are acum vreo 15-16 ani. Eu am auzit-o pe fetita la Brasov, acum vreo 3-4 ani, am vorbit cu ea dupa concert, am felicitat-o si am intrebat-o cum e la doamna profesoara. La care fetita s-a uitat foarte timida la mine si mi-a spus "pai, ma mai bate". Mie mi s-a facut mila, aproape ca mi-a venit sa plang. Mi-am dat seama ca nu a schimbat nimic."

Toti copiii astia, daca te uiti in ochii lor, vezi un fel de teroare. Eu stiu sa o recunosc, fiindca si eu am trecut prin asta. Ma vad pe mine insami.

"Sistemul" Stelei Dragulin nu provoaca doar probleme fizice, ci si grave traume psihologice, explica Mihaela Ursuleasa: "Eu am fosti colegi care au fost la dansa si care, desi talentati, au renuntat la muzica. O fata a spus ca ea nu mai poate sa vada un pian in fata ochilor. Daca il vede, sau daca aude cuvantul pian, i se face rau. Nu stiu daca doamna Dragusin isi da seama de raul pe care il face."

Indepartarea parintilor

Cum de accepta, totusi, parintii sa-si lase copiii maltratati? "Mama nu stia de batai; a aflat mult mai tarziu", explica Mihaela Ursuleasa. De altfel, familiile elevilor erau sistematic "tinute la distanta": "Mama mea a fost mereu blocata, sau indepartata, sub pretextul ca ma deranjeaza pe mine. Ca-mi distruge concentrarea. Asta m-a deranjat de la inceput." Trebuie precizat ca mama Mihaelei Ursuleasa este ea insasi muziciana, absolventa a Conservatorului din Bucuresti.

Parintii elevilor Stelei Dragulin erau incantati de performantele rapide obtinute de copiii lor. De succesele imediate. Mihaela Ursuleasa isi aminteste: "Dansa are un foarte mare talent: cand descopera un copil cu potential, il duce foarte repede, foarte departe. Are un mare talent de a comunica, de a convinge persoanele din jur. Dar oamenii nu stiu din pacate ce se ascunde in spatele acestor aparente. Dansa "trece peste cadavre" - spun metaforic - pentru a-si atinge scopul. Pentru a obtine foarte repede performante. Cu orice eforturi, cu orice sacrificii din partea copilului. Chiar daca este mai mult decat poate duce. Copilul ala, daca este elevul dansei, trebuie sa cante cel mai bine, trebuie sa cante perfect. Altfel este batut. Si cand canta cel mai bine, tot este batut. Asta in timp ce parintii sunt tinuti la usa si li se zice: "Ah, nu intrati ca-l deranjati pe copil de la munca!""

Exploatarea financiara

Incantati de progresele copiilor, parintii acceptau conditiile impuse de Stela Dragulin. Si faceau, la randul lor, sacrificii. Financiare. Mihaela Ursuleasa povesteste cum au stat lucrurile in cazul ei: "Drumurile ei erau platite de parintii mei, cazarea si masa la fel, iar tot ce castigam eu se impartea in jumatate." Mai multe amanunte despre acest subiect ne ofera mama pianistei. Cea care s-a confruntat direct cu rapacitatea profesoarei. O profesoara care, inaintea gloriei, punea totusi profitul personal. Un episod relevant in acest sens: la noua ani, Mihaela Ursuleasa s-a clasat pe locul doi la concursul de la Senigallia, la egalitate cu un alt concurent. Stela Dragulin a cerut sa i se acorde fetitei premiul trei - intreg - decat sa fie nevoita sa imparta banii cuveniti pozitiei secunde.

Ramasa vaduva, Agripina Ursuleasa a fost nevoita sa-si vanda argintaria pentru a putea face fata pretentiilor profesoarei fiicei sale. Pentru Stela Dragulin nu era, insa, de ajuns. Asa ca s-a decis sa-si rotunjeasca singura veniturile, in mod ilegal. In 1990, la Tokio, ea a permis inregistrarea unui recital al Mihaelei Ursuleasa si comercializarea casetelor video. Fara stiinta sau acordul familiei micutei pianiste. Care avea atunci 11 ani. Semnatura fetitei, smulsa in graba si fara sa i se explice despre ce este vorba, nu avea oricum nici o valoare legala. Reprezentantului firmei producatoare, Stela Dragulin i-a aratat procura prin care mama Mihaelei o autoriza sa-i insoteasca fata in strainatate. Atat si nimic mai mult.

Agripina Ursuleasa a aflat cu totul intamplator, cateva luni mai tarziu, ca in Tokio se comercializeaza CD-uri si casete video cu fiica sa. Drepturile de autor le incasase Stela Dragulin.

Dragulin a refuzat oferta lui Abado

Din cauza profesoarei ei, Mihaela Ursuleasa a fost la un pas sa piarda ceea ce considera astazi marele noroc al vietii ei. Implinise 12 ani, si un impresar din Italia - fermecat de talentul ei - ii aranjase o auditie cu marele dirijor Claudio Abado. Pianista povesteste: "Ne-am dus acolo, eu cu Stela Dragulin. Abado m-a ascultat si i-a zis ei ca poate sa-mi ofere o bursa de studii pentru vara. Un curs de vara unde vin cei mai mari pianisti, profesori. Omul, ca sa ajute. La care ea se uita ofuscata la el si zice: "Mihaelei nu-i trebuie alt profesor. Numai cu mine studiaza. Eu sunt cea mai buna profesoara". Abado s-a uitat la ea, s-a intors cu spatele si a vorbit cu altcineva. Dupa care doamna Dragulin a dat un interviu la ziar in care a zis ca Abado a promis ca Mihaela va canta cu Berliner Filarmoniche, ca o ia imediat. Eu am citit ziarul si m-a apucat rasul. I-am spus mamei mele: "Nu e adevarat asa ceva. Omul a zis ca daca vreau sa fac un curs de vara.""

Aceasta a fost picatura care a umplut paharul. Lucrurile nu mai puteau continua asa. Mihaela Ursuleasa povesteste ce a urmat: "S-a dus mama la Viena si a vorbit cu Abado. I-a scris o scrisoare, in care i-a explicat pe scurt cum arata viata mea. Abado a citit-o si a zis ca, daca asa stau lucrurile, este serioasa problema. I-a spus mamei mele: "Ganditi-va ce vreti. Eu pot sa cant cu fata dumneavoastra acum, sa facem vreo zece concerte si sa devina imediat, peste noapte, renumita; dar dupa aceea nu stiu daca o sa aiba baza pentru o cariera solida." Eu nu aveam nici o baza."

Scoala ruseasca a performantelor cu orice pret

Claudio Abado a sfatuit-o pe Mihaela Ursuleasa sa intrerupa o vreme orice activitate concertistica. I-a explicat primejdia arderii etapelor si a indemnat-o sa recupereze "bazele" care ii lipseau. Pianista marturiseste: "Eu cantam intuitiv. Aveam mari lacune de repertoriu. Trecusem direct la Rahmaninov, Prokofiev, fara sa fi facut Bach, sonate de Mozart, partituri pe care un tanar trebuie sa le parcurga. Nu aveam cunostinte elementare."

[peromaneste: Sansa Mihaelei a fost intr-adevar unica in a-l fi intalnit pe Abbado. Menuhin, a fost de asemenea un 'child-prodigy' care n-a mai putut captiva audientele in momentul in care a incetat sa mai fie un copil. Copiii pot interpreta repertoriul din 'intuitie' (mai degraba prin mimetism) la varste tinere si uimi audientle cu precocitatea. Longevitatea si apogeul artistic sunt insa adeseori sacrificate de dragul focului de artificii, iar acumularea tehnica si cresterea emotionala, atat de necesare maturitatii artistice, nu sunt niciodata atinse.]

Metodele Stelei Dragulin aduc performante imediate, dar au consecinte devastatoare pe temen lung. Ceea ce pe profesoara nu o intereseaza. Mihaela Ursuleasa explica de ce: "Ea nu se gandeste ce o sa se intample peste 20-30 de ani. Ea are nevoie de copii. Stie ca acesti elevi candva vor pleca, nu o sa stea toata viata, pana la 50 de ani cu ea." De aceea, trebuie exploatati cat sunt mici. Mihaela Ursuleasa confirma: "Copiii-minune sunt slabiciunea tuturor. Chiar si marii muzicieni se entuziasmeaza cand vad un copil care canta Rahmaninov sau Paganini. Dar daca ar canta exact la fel la 30 de ani, nu l-ar baga nimeni in seama. E bine sa trimiti un copil sa cante pe scena de mic. Dar nu direct Rahmaninov, si nu cu zece ore de studiu pe zi. Nu transformandu-l intr-o papusa mecanica, intr-un robot."

Sa nu ne facem iluzii ca Stela Dragulin este un caz singular. Problema are radacini mult mai adanci. Mihalea Ursuleasa este de parere ca sistemul porneste de la "scoala ruseasca": "Exista profesori, sau scoli, care au convingerea ca un copil trebuie sa studieze pana la epuizare si sa repete un pasaj de o suta de milioane de ori, dar fara sa gandeasca, pentru ca numai asa merge. Si stilul de viata este exact ca la armata. Eu, inainte sa plec la Viena, incepusem sa am lapsusuri in cantat. Pentru ca ceva se automatizase prea tare. Asta si din lipsa de timp. Pentru ca daca in trei luni trebuia sa invat concertul de Rahmaninov, trebuia sa invat cat de repede puteam. Mi-l baga cu palnia.

Cand studiam, eu nu ma gandeam la ce cantam. Cantam mecanic si ma gandeam ca in fiecare clipa poate sa intre pe usa si cine stie ce o apuca. Iar o apuca nervii, imi da o palma. Daca as fi ramas eleva ei, nu stiu unde as fi ajuns. Poate ajungeam sa cant ca o nebuna, dar cred ca intram in spital. Si nici profesional nu ajungeam departe, pentru ca nu se poate merge asa pana la infinit."

Marele proiect de viitor al Mihaelei Ursuleasa? Sa infiinteze o fundatie pentru sprijinirea copiilor talentati. Care sa reuneasca muzicieni, profesori, sponsori. Sa ofere sprijin material, dar si sfaturi si informatii. Pianista vrea sa-i fereasca pe altii de cosmarul pe care ea l-a trait: "Pentru mine, sederea la Viena a fost un noroc imens. Daca eu am primit un asemenea ajutor, de ce sa nu se bucure si altiide sprijin? Cred ca se poate face muzica si fara palme, fara complexe, fara frica."

[peromaneste: sistemul 'rusesc' din muzica, nu este caracteristic numai muzicii si cu atat mai putin numai rusilor. Cine a trecut prin sistemul de scolarizare central/est-european comunist stie la ce ne referim. Sistemul vestic, pana s-a reformat, era la fel; de fapt sunt voci care sustin ca s-ar fi reformat prea mult. In ceea ce o priveste pe Mihaela Ursuleasa, ea inca trebuie sa-si gaseasca locul in ierarhia pianistilor; Kissin, un child-prodigy din Rusia inca poarta sechelele stilului 'rusesc', insa nimeni nu-l contesta public. Orice ai face Mihaela, mult succes in viata, ca om si ca pianista!]

Miruna Munteanu in Ziua din 15 iunie




Pentru un album foto, biografie, calendar concertistic si multe altele, dati click aici pentru a vizita site-ul Mihaelei Ursuleasa!

14 comentarii:

peromaneste spunea...

De la: george2209 din Germania
Asa ceva este ILEGAL
Sunt legi internationale care pedepsesc sever chestiile astea...este
scandalos...chiar se mai intampla in Ro chestii de
astea...Alooo..politia??dormiti..tre sa va sesizati din oficiu...sau iarasi
o lasam moale sub motivul ca tovarasa are 'un plamares bogat' si este 'o
buna antrenoare'...hmmm...



peromaneste:
george, asa s-au 'ridicat' multi si in multe discipline. mai intai vestul a
abandonat practicile asteaa, iar dupa revolutiile anti-comuniste a venit
timpul estului. ce i s-a intamplat mihaelei ursuleasa era tipic mai degraba
invatamantului de tip vechi. acum nu se mai face nici macar atat. interesant
este ca odata cu discutiile despre ursuleasa se vorbea si despre matei
varga. acesta a ramas in romania si a scos un cd interesant (dvd-audio). ar
fi bine de vazut ce s-a intamplat cu tineretea si formarea lui...


Too Much Homework = Lower Test Scores
By Robert Roy Britt
LiveScience Senior Writer
posted: 02 June 2005
10:56 am ET




A comprehensive review of academic performance around the world gives bad
marks to excessive homework.
Teachers in Japan, the Czech Republic and Denmark assign relatively little
homework, yet students there score well, researchers said this week.
"At the other end of the spectrum, countries with very low average scores --
Thailand, Greece, Iran -- have teachers who assign a great deal of
homework," says Penn State researcher David Baker.
"American students appear to do as much homework as their peers overseas --
if not more -- but still only score around the international average," said
co-researcher Gerald LeTendre.
Baker and LeTendre examined the Third International Study of Mathematics and
Sciences (TIMSS), which in 1994 collected data from schools in 41 nations on
performance in grades 4, 8 and 12. Additional similar data from 1999 was
factored in.
The homework burden is especially problematic in poorer households, where
parents may not have the time or inclination to provide an environment
conducive to good study habits, the researchers conclude. In particular,
drills designed to improve memorization may not be suited to many homes.
"An unintended consequence may be that those children who need extra work
and drill the most are the ones least likely to get it," Baker said.
"Increasing homework loads is likely to aggravate tensions within the
family, thereby generating more inequality and eroding the quality of
overall education."
The findings are detailed in a new book, "National Differences, Global
Similarities: World Culture and the Future of Schooling" (Stanford
University Press).
In the early 1980s, U.S. teachers began assigning more homework, the
researchers say. The shift was in response to mediocre performance in
comparison to Japanese students. At the same time, the trend was going the
other way in Japanese schools. The new study found U.S. math teachers
assigned more than two hours of homework a week in 1994-95, while in Japan
the figure was about one hour per week.
"Undue focus on homework as a national quick-fix, rather than a focus on
issues of instructional quality and equity of access to opportunity to
learn, may lead a country into wasted expenditures of time and energy,"
LeTendre says.
The homework burden might also affect performance among children of
higher-income parents.
"Parents are extremely busy with work and household chores, not to mention
chauffeuring young people to various extracurricular activities, athletic
and otherwise," LeTendre said. "Parents might sometimes see exercises in
drill and memorization as intrusions into family time."




De la: Gargantua
De-aia era asa suparata, mititica...
Imi amintesc de aceasta mare pianista cand era ...foarte mica, si era mereu
bosumflata! Nu intelegeam de ce, dar acum inteleg... Ce oroare!
Sa bati un copil pentru a scoate performante cu el inseamna a-l traumatiza
pe vecie. Scarba aia ar trebui eliminata din invatamant si bagata la racoare
vreun an - doi!


De la: E-Gal
Info: Mihaela Ursuleasa


http://www.performances.org/performances/performances.asp?performanceID=520

http://www.infochopin.pl/en/wydarzenia.php/1261/Koncert-z-udzia%C5%82em-Mihaeli-Ursuleasy

http://www.ursuleasa.com/


De la: internautul din Sf Gheorghe
Re: info: Mihaela Ursuleasa - varianta in limba romana nu are site-ul
pianistei?
Pacat. Aceasta n-o avantajeaza cu nimic dar spune mult despre caracterul ei.



peromaneste:
Re: info: Mihaela Ursuleasa - varianta in limba romana nu are site-ul
pianistei?
La 2005-06-15 16:23:54, internautul a scris:

> Pacat. Aceasta n-o avantajeaza cu nimic dar spune mult despre
> caracterul ei.

Nu m-as aventura sa deduc de aici prea mult de caracterul sau cat mai
degraba sa spun ca managementul artistic al Mihaelei Ursuleasa este cam
slabutz. Nu stiu de cate ori a concertat in Romania, iar website-ul care nu
este la zi si nici accesibil fara nu stiu ce plug-in arata ca marketingul ei
nu prea exista.

Ma rog, se stie in general ca pianistii (solisti prin definitie) sunt
persoane extrem de neobisnuite care apar de-a dreptul capricioase daca nu
absurde publicului spectator. Unul isi cara pianul dupa el, multi altii
anuleaza concertele chiar in seara spectacolului, sunt bolnaviciosi etc.
Numele care intr-un fel sau altul sunt confrome cu descrierea de mai sus
sunt de la Michelangeli la Argherich, de la Kissin la Richter. O femeie are
in plus de 'luptat' cu faptul ca e femeie (modificqari hormonale etc.)...



De la: studentul din iasi
IASI
Buna ziua !

In clasa I am fost dus la Liceul de Arta "Octav Bancila" Iasi. Am inceput
studiul PIANULUI cu prof. Panzariu. (celebrii soti Panzariu). Si mie mi-a
fost aplicat un tratament relativ asemanator (recunosc, nu am fost lovit),
dar conditiile "spartane" erau aceleasi. Nici eu nu am avut o copilarie
adevarata. Inca din clasa I trebuia sa studiez 2 ore / zi..iar in clasa a
Va, norma ajunsese la 6 ore. Parintii mei nu au mai fost de acord cu acest
tratament si m-au retras de la Liceul de Arta la inceputul clasei aVIa

Tot inainte de '89 se intampla...atunci, era ideea, ca daca prindeai un loc
in Filarmonica, aveai sanse sa mai iesi din tara cat de cat....

Studentul.


De la: toni din Bucuresti
studentul
Va explic eu atitudine lui Anticomie .

Dansul este in SUA si ca orice proaspat cetatean care vrea sa-si dovedeasca
atasamentul fata de noua patrie , este foarte "corect politic" , la fel ca
multi cetateni americani de origine roamana , mai ales pe forumuri romanesti
. Am intalnit cazuri in care americani de origine romana ajunsesera la
fanatism . Cand am contestat pe un forum legea romaneasca prin care un
parinte nu are voie sa aplice o corectie copilului , un astfel de american ,
in mod virtual , mi-a sarit in cap .

Revenind la problema noastra , acolo se face ,mult caz pe necesitatea unui
comportament fata de copii asemanator celui aplicat persoanelor mature .
Orice privire incruntata , vorba mai aspra fata de un copil , poate insemna
obligativitatea unor sedinte de consiliere psihlogicia , iar o palma data
copilului poate insemna inchisoare .

Acest articol a fost prilej foarte bun pentru americanii de origine romana
sa-si arate loilaitatea fata de noua patrie aruncand cu tunete si fulgere
impotriva celor care i-au adus un prejudiciu cat de mic acestei tinere .

Prin mesajul dvs. ati demonstrat ca aceasta situatie se datoreaza in primul
ambitiei personale a tinerei , precum si a parintilor ei , si ati demonstrat
ca situatia putea fi evitata , daca ea sau parintii ar fi tinut mai mult la
copilaria celei in cauza , in loc sa tina mai mult la cariera . Asta e viata
, uneori suntem obligati sa alegem , desi am vrea sa le avem pe toate .

Demonstratia aceasta pe care ati facut-o , nu explicit ci implicit , nu
convine unor americani "corecti politic" ce gasisera prilejul sa iasa putin
in evidenta cu umanismul lor ( umanism care nu e deloc ingrijorat de
uciderea in SUA a un milion de copii nenascuti pe an , prin avort , si
uciderea sufleteasca a generatii intregi prin eliminarea predarii religiei
in scolile de stat ) .





La 2005-06-15 17:13:07, studentul a scris:

> Stimate Domn:
>
> S-ar putea sa gresesc, dar, ceea ce spuneti Dvs este f. interesant, un
> produs superb al celor care nu stiu nimic dar carora le place sa se
> dea mari. Dupa ce ati postat o prima replica pe mesajul meu
> (prefacandu-va ca nu intelegeti ce vreau sa zic prin Liceul de Arta).
> Asta, deoarece in al doilea mesaj al Dvs ati dovedit ca stiti f. bine
> localizarea geografica a complexului respectiv. Inca o data, eu nu am
> criticat metodele sotilor Panzariu. Eu doar le-am facut publice. Nu
> sunt eu in masura sa evaluez activitatea si comportamentul Dumnealor.
>
>
> Pe scurt, nu vad relevanta celor 2 postari ale Dvs !!!
>


De la: studentul din iasi
pt. Toni:
Stimate domn:

Cunosc f. bine realitatile americane, intrucat am studiat acolo, mi s-a
oferit un curs de PhD in SUA, dar am refuzat pt. ca eu nu sunt
America-compatible. Pur si simplu, eu in Romania pot realiza mai mult in
plan profesional si personal. Asta e tot. Fara suparare, esecuri. No problem
! O decizie binara pe care mi-am asumat-o si pe care o accept !
La fel si cu sotii Panzariu. Nu ma intereseaza ce metode folosesc. Daca ei
comit ceva ilegal, e treaba Autoritatilor. TOTUSI, daca parintii nu se
intereseaza, atunci e altceva....e bine sa gasim toti vinovatii nu numai pe
primul. Dar din pacate, principiul "lasa ca merge si asa.." inca
functioneaza.

Referitor la "cariera" va contrazic: la 12 ani poti vb. de o cariera. In
domeniu acesta, ca si in sport de altfel (va zic din proprie experienta)
pana la 23 ani esti SPERANTA...doar o SPERANTA...o SPERANTA care trebuie sa
CONFIRME. Referitor la capitolul : familie vs cariera prefer sa nu discutam
pt. ca nu o sa mai terminam .Fiecare e proprietar pe cunonstite si face cum
crede ca e mai bine pt. el.


In schimb, ceea ce nu am iertat eu nicodata Liceului de Arta ..este..faptul
ca in afara de obiectele de specialitate, restul era trecut la capitolul
"diverse". In clasa a VIa, multi colegi abia puteau face inmultziri si
impartiri simple.....Totusi, pregatirea muzicala de atunci, m-a ajutat mult
apoi....Dar, in viata nu le poti avea chiar pe toate !


peromaneste:

pentru student/cei care stiu sistemul nord american

studentule, ne spui ca "Cunosc f. bine realitatile americane, intrucat am studiat acolo, mi s-a oferit un curs de PhD in SUA, dar am refuzat pt. ca eu nu sunt America-compatible. Pur si simplu, eu in Romania pot realiza mai mult in plan profesional si personal. Asta e tot. Fara suparare, esecuri. No problem ! O decizie binara pe care mi-am asumat-o si pe care o accept !"

intrebari:
1) ne poti da mai multe detalii despre sistemul american?
2) ce crezi ca spune dan grigore despre neputinta lui de a concerta 'afara'? nu spun ca acum nu poti concerta afara etc. insa managementul artistic se arata a fi la fel de important ca talentul. cum poti rezolva aceasta problema din romania?





De la: geek-a-contra

Re: ....sistemul nord american

nu pot sa-ti raspund in numele studentului, dar pot sa-ti povestesc despre doua cunostinte de ale mele. unul dintre cei doi, bas de marca, solist ani in sir la opera din berlin odata ajuns in sua a intrat intr-un anonimat stralucit; tinea cel mult spectacole la nivel de organizatie de amator in fr'un orasel pierdud printre dealurile carolinei..... o a doua persoana, pianista, absolventa -ce coincidenta - tot la iasi, venita cu un masterat la boston a sfirsit prin a fi organizator de activitati culturale ptr studententii din diverse campuri universitare....

nu pot spune ca au fost marginalizati sau nu au fost apreciati, sau mai stiu eu ce alte bizdiganii, dar in sua concurenta este teribila pe fondul unui acut dezinteres fata de muzica clasica. cu exceptiile unor mari orase (new york, boston, chicago si inca alteva citeva putine exceptii) piata si cererea este extrem de saraca, asa incit....




De la: geek-a-contra
s-antilnit tusea cu junghiu...
o pereche de parinti obsedati de succesul odreaslei cu o profa' zaltata...
mare brinza: o mica tragedie printre alte milioane de tragedii.

by the way, despre profesori "duri"... isi mai aduce aminte cineva despre un
serial, "melba", biopicul cinteretei de opera? ce viata a dus in perioada de
pregatire? ce parere are popolatia despre regimul la care sint supusi
baletistii de performanta? asta este pentru unii drumul spre perfectiune si
glorie. vorba americanilor: take it or leave it. nu te obliga nimeni.....


De la: Mira Iordanescu din Canada
De ce ai indurat cand erau si alti profesori buni prin "imprejurimi"?
Ceea ce am de spus, spun din experienta personala ca mama a unei foste evele
a doamnei Dragulin.Stau ca martor pentru orice si oricine doreste sa ma
cheme, chiar si in fata unui tribunal.Din motive pe care nu le voi dezvalui
aici, am renuntat la dansa. Unul doar : nu locuiam in Brasov ci destul de
departe.Domnisoara Ursuleasa avea parinti.....si mai erau si alti profesori
de pian buni la Brasov : ex. Diana Apan. De ce nu au trecut-o parinti la
dansa ? Doamna dragulin a fost buna s-o ajute intr-un fel sau altul sa
devina " celebra copil-minune" si asta suna bine pentru doamna Ursuleasa, nu
este asa ?.Daca Mihaela nu ar fi ajuns la un anume nivel tehnic sau la o
anumita maiestrie pianistica AR MAI FI PRIMIT OFERTE de la Claudio Abado
????? Beethoven nu incasa batai de la propriul sau tata ? Paganini la fel.Nu
sant de acord cu palme, foamete,plansete, etc.Dar in orice meserie, daca
vrei sa ajungi la varf trebuie sa faci anumite sacrificii si sa ai o
disciplina de fier.Acum dupa ce a ajuns celebra, domnisoara Ursuleasa
improsca cu noroi , nejustificat....frumos.....Ceea ce este acum, pianista
de renume international, colinda lumea dand recitaluri si concerte, probabil
nu duce lipsa de bunastare financiara i se datoreaza si doamnei Dragulin. Si
sa spui ca te tinea tot timpul in palme este absurd....Atentie Mihaela
Ursuleasa,pe lumea asta mai sant oameni care pot sa spuna, chiar si iIntr-un
tribunal ca exagerezi peste masura.....Daca vrei sa blamezi pe cineva pentru
severitatea programului la care ai fost supusa in copilarie, fara suparare,
singura vinovata este mama ta.
Inchei, cu speranta ca apele se vor limpezi si ca lumea va putea sa cunosca
ambele fatete ale "Calvarului copiilor minune".

De la: E-Gal
Oooooo chiar asa ...
amenintati public stimata doamna. Ma dezamagiti. De altfel este si periculos
sa aveti o asfel de atitudine. Nu credeti?

Si eu care doream sa va felicit pentru succesele fiicei Dvs. Georgiana Dana
Balanica. Sa va traiasca doamna si sa va bucurati de cat mai multe succese
alaturi de ea.

http://domirela.bizhosting.com/page5.htm

Pe semne Dvs stiti BINE ce inseamna sa iti supui copilul la "cazne", ca sa
devina cat de cat performant. Doar personal, nu asa (?) ati ghidat o vreme
pasii fiicei Dvs. catre marile performante la care a ajuns.

Va intreb sincer: un pianist de valoare internationala, chiar credeti Dvs.
ca datoreaza TOTUL asa cum spuneti profesorului pe care l-a avut in scoala
primara? Fiica Dvs., cat din cariera sa de tanar pianist datoreaza d-nei
Dragulin sau altor profesori?

Toate bune.

De la: Mira Iordanescu din Canada
Re: E-gal
La 2005-06-15 19:32:21, E-Gal a scris:

> amenintati public stimata doamna. Ma dezamagiti. De altfel este si
> periculos sa aveti o asfel de atitudine. Nu credeti?
>
> Si eu care doream sa va felicit pentru succesele fiicei Dvs. Georgiana
> Dana Balanica. Sa va traiasca doamna si sa va bucurati de cat mai
> multe succese alaturi de ea.
>
> http://domirela.bizhosting.com/page5.htm
>
> Pe semne Dvs stiti BINE ce inseamna sa iti supui copilul la
> "cazne", ca sa devina cat de cat performant. Doar personal,
> nu asa (?) ati ghidat o vreme pasii fiicei Dvs. catre marile
> performante la care a ajuns.
>
> Va intreb sincer: un pianist de valoare internationala, chiar credeti
> Dvs. ca datoreaza TOTUL asa cum spuneti profesorului pe care l-a avut
> in scoala primara? Fiica Dvs., cat din cariera sa de tanar pianist
> datoreaza d-nei Dragulin sau altor profesori?
>
> Toate bune.
>
> Hi E-gal
daca tot ai descoperit pagina fiicei mele, te-as ruga s-o citesti cu
atentei....Georgiana nu a incasat NICIODATA nici o palma, nici de la mine si
nici de la altcineva...Ea a crescut educata de mine si de mama mea, acrtita
Dana Pantazopol Iordanescu, intr-o atmosfera de extrema dragoste si dorinta
de cunoastere prin cultura.Noi, Mama (Dumnezeu s-o odihneasca) Georgiana si
cu mine nu numai ca avem oroare de orice pedeapsa fizica ( pe care nu am
aplica-o niciodata nici macar cateilor si pisicilor noastre )....Pina in
1990 cand am plecat din Romania tot ce a realizat Georgiana din PDV
pianistic ni s-a datoreaza mamei mele si mie...Georgiana a lucrat du doamna
Dragulin numai cateva luni in vederea unui concurs
national....atat....dar,am marturie partiturile Georgianei ca doamna
Dragulin le spunea elevilor si le scria pe partitura ce si cum....( nu mai
intru in amanunte ). Din pacate tendinta actuala este ca in momentul cand
aflam ceva prin media, sa ne lasam acaparati 100% de continutul articolului
si sa acceptam imediat un anumit punct de vedere care ne este mai mult sau
mai putin impus prin articol....Eu cunosc scala de la Brasov, pentruca acolo
mi-am dat bacalaureatul ( mult inainte de venirea doamnei Dragulin ) de
aceea spun, si pot sa dau si nume, sa mai erau si al profesori buni de pian
acolo : Diana Apan, Mira Popescu, Doamna Marinescu...Se pare insa ca Stela
dragulin era singura care " putea face minuni " cu copiii talentati.....
Am si eu oarecare experienta de viata ( dupa 51 de ani pe pamant....) si
sant destul de obisnuita cu stilul de " asasinare de caracter " care se
practica mai ales in media nord-americana....
>
> Inchei spunindu-si ca fiica mea n-a fost supusa la nici o " cazna"...eu
not pot sa ascult opera Oedip de G. Enescu, pentruca efectiv nu imi
place....Georgiana avea 5 ani cand a fort transmisa la Tv si a stat cu ochii
tintuiti intelevizor si dupa ce s-a terminat opera a inceput sa fredoneze
diferite arii....vedeti cum judecam oamenii fara nici un fel de
discernammant...Si ea si eu santem profesoare de pian la Toronto si copiii
sant inscrisi pe " liste de asteptare" pentruca amandoua avem darul de a ne
face iubite de copii si de parintii lor....vreti o lista de referinte?.
Sper sa va gasesc emailul pe pagina Georgianei pe care nu am mail adu0so la
zi pentruca nu am timp....
>

De la: Mira Iordanescu din Canada

Re: Bravo tie Anticomie din USA..

La 2005-06-15 05:34:50, Anticomie a scris:

> ...care doresc doar sa fie mandri de copiii lor minune, cu orice pret
> si pe care nu-i intereseaza fericirea, sau macar bunastarea
> emotionala a propriilor copii...
>
> Eu cred ca vina apartine exclusiv parintilor care isi dau copiii pe
> mana unei sadice sa-i nenoroceasca.
>
> Am absolvit si eu un liceu de muzica si am cunoscut cativa copii
> minune, adica extraordinar de talentati. Problema lor era inversa
> celei expuse de Mihaela: nu se puteau dezlipi de instrument, asa ca
> parintii (foarte iubitori si responsabili) le LIMITA accesul la
> practica: maximum 5 ore pe zi. Dar am cunoscut si victime ale
> iresponsabilitatii parintesti, care erau obligati sa practice
> instrumentul impotriva vointei lor fiindca parintii nu puteau accepta
> idea ca nu au fatat un copil minune.
>
> Mihaela cred ca face parte din ultima categorie: parinti muzicieni
> care au refuzat sa accepte faptul ca au un copil obisnuit, normal, nu
> un geniu sau un talent iesit din comun. Sau, ptr. faptul ca Mihaela nu
> s-a nascut cu talent ptr. pian (se vede foarte clar din declaratiile
> ei ca practica era un calvar, nu o placere, ca la copiii inzestrati
> de natura) au pedepsit-o cu o profesoara sadica., adica s-au facut ca
> nu observa tragedia fiicei lor.
>
> Mama Mihaelei este principala vinovata a abuzului: cum nu si-a dat
> seama ca Mihaela nu merge cu nici o placere la orele de pian sau de
> practica? Nu i-a fost mila de copilul ei care o implora sa-i tina
> pumnii? Nu a sesizat tensiunea zilnica a fiicei sale???
>
> Cine vrea sa aprofundeze subiectul poate vizuiona filmul "La
> Pianiste" dupa romanul austriecei recent laureate Nobel ptr.
> literature. E un film foarte tare, cu scene sado-maso explicite, pe
> care copiii "minune" gen Mihaela (adica lipsiti de talent,
> dar impinsi de parinti) le pot intelege.
>
Bravo tie....ce bine ca nu sant singura pe lume care nu acuz numai
profesoara....Daca nu-ti place sa mananci pietre....nu le manca, indiferent
cite te obliga la asta....doamna Ursuleasa ar trebuie sa intervina in
aceasta situatie total nesanatoasa....si sa-si asume si partea dansei de
"vina"....si....cum timpul trece, fie ca vrem fie ca nu....poate ar fi cazul
sa pastram amintirile placute din copilarie, cat or fi ele de putine, si sa
cautam sa ne facem viata prezenta mai placuta...
Mira Iordanescu


De la: Mira Iordanescu din Canada

Calugarul

Stimate "calugarul"
poate ar fi bine sa intelegi ca " nu ma am bine cu doamna Dragulin"de loc... eu nu am scris ca sa apar caracterul nimanui ci ca sa pun punctul pe I .Se pare ca nu ai descoperit acel I....Dumneata (daca ai copii) ti-ai lasa copiii sa fie palmuiti si tintuiti la pian sau la vioara sau la orice alt instrument sau in orice alta activitate ...cite 8 ore pe zi, duminica inclusiv...ca sa ajunga la rezultate extraordinare?????....Fiecare om este asa cum este ( sau cum l-a creat Bunul Dumnezeu prin care o binecuvantezi pe Mihaela, daca mama ei a stiut, si cum sa nu fi stiut ?!, imi pare rau dar Doamna Ursuleasa este prima vinovata de " suferintele" Mihaelei din copilarie....Dumneata esti acum mare vedeta internationala, loduind la Londra si colindand toata lumea si.....Vezi ?...Cauta I-ul cu mai multa intelepciune .....Si eu sant profesoara de pian, am predat in Elvetia si acum in Canada, fiica mea este si ea pianista si profesoara si pe noi ne adora si elevii si parintii lor, pentruca.....vorba dulce mult aduce si pentruca ne purtam extrem de frumos cu ei chiar daca le cerem sa studieze la pian in fiecare zi cel putin o ora....Muzica poate fi invatata si prin alte metode....dar daca cineva este dur, extrem de sever....cauta-ti alt profesor....pentru informatia Dvs va spun ca elevii din China de exem-lu studiaza si ei 8 ore pe zi....despre profesorii lor....nu stiu cum isi folosesc palmele....
Toate cele bune
A, sa nu uit.... a gresi e omeneste....a ierta Dumnezzeieste....


De la: CALUGARUL din usa (...@yahoo.com)

Re: Calugarul




Doamna Mira, asa este, aveti dreptate. Dar eu am lasat o fereastra intredeschisa privind-o pe Mihaela pentru ca nu putem, nu avem cum sa cunoastem INTREG adevarul. Sunt convins ca si mama Mihaelei are partea ei de vina. Aveti dreptate. Pai, cum adica ?, e Duminica Pastilor si fiica-mea se duce la lectii de pian ? Mai ales ca, dupa cum spune si Mihaela, mama ei a aflat ca madam Dragulineasa o batea dar nu a facut mai nimic. De-aia spun : adevarul e undeva pe la mijloc, dar totusi, totusi, trage putin spre Mihaela. Sa nu uitam de situatia cu Japonia, cu semnatura aceea a Mihaelei, si de faptul ca Dragulineasa a FURAT-O pe Mihaela, ca sa nu mai spun de situatia jenanta din discutia cu Abado. Pardon ?

Oricum ar fi, poate ca as trece peste toate amarciunile vietii Mihaelei, dar cind aud de bataie ? Mi se urca singele in cap. Atit si nimic mai mult. E si in muzica simfonica o gilceava, de nu se mai stie om cu persoana. De exemplu, la mine, aici in oras, la orchestra simfonica a St. Louis-ului (falimentara, vai de mama lor), performeaza o violonista romanca din Tg. Mures. Nu-mi aduc aminte numele ei. Stiti cit face pe an ? Spre, am zis SPRE 25 de mii de dolari. Pardon ? Si lucreaza peste zece ore pe zi ? Pentru ce ? Traim intr-o lume ciudata doamn Mira. Ma si mir cum de va puteti zbate in acest domeniu care devine din ce in ce mai desuet. Parerea mea. Inucultura, scirba oamenilor fata de muzica simfonica va face ca in timp, usor, usor, aceasta sa dispara. Parerea mea. Si e pacat. Nimic nu e mai dumnezeiesc pentru mintea si sufletul nostru decit muzica veacurilor trecute. Ascult Bach pina nu mai exist. Si cind revin mi-e scirba de realitate. Asta e !

Sarut mina si nu va suparati ca am tonul asta de Cismigiu. Pot vorbi in toate felurile si in toate modurile, dar tare mi-e dor de romaneasca noastra de pe strada, sau din bloc, dintre vecini. Aia e adevarata noastra limba si e pacat ca nu o folosim ci ne impunem limba de lemn pe care ne-o cer acesti cenzori ai acestui forum. Ca iar mi se urca singele in cap si tare le-as mai zice cite una sa nu poata dormi !

Sarut mina si sa va dea Domnul viata linistita, sanatate si PACE !

Anonim spunea...

se pare ca granita dintre cantarea romaniei si performanta, dintre amatorism si profesionalism pare oarecum superflua in opinia doamnei profesoare din canada, oricum placuta atat de copii cat si de elevi.
intr-adevar performanta presupune renuntare, darurire, si, poate mai mult decat orice, talent.
probabil ca atat cazul mihaelei ursuleasa, cat si cazul profesoarei-iubite-de-toata-lumea care mai avea putin in primele mesaje si ajungea direct in tribunal, cat si cazul profesoarei de scoala primara a mihaelei, sunt aberatii ce apartin sistemului si scolii sovietice...
lucru cert este ca performanta pe care a realizat-o tinara pianista nu putea fi posibila fara hotararea parintilor ei si, lucru la fel de important - mi se pare, fara managementul artistic al unor "lucratori" specializati undeva cam departe de poalele tampei...

Anonim spunea...

pentru doamna Mira Iordanescu
eu o apreciez enorm pe fiica dumneavostra, dar e o mica diferenta intre a fi profesor de pian de top si pianist de top. Nu prea isi au rostul aici geloziile, chiar daca Mihaela exagereaza putin. Mihaela a lipsit de la un concert la care voiam sa merg si au inlocuit-o cu Olga Kern. E invitata peste tot si singura ei problema e ca nu a concurat pentru van Cliburn, desi e considerata aproximativ egala cu Olga Kern si, probabil peste Valentina Lisitza sau Sa Chen. Eu cred ca faceti un deserviciu fiicei dumneavoastra, iar eu ma opresc aici

peromaneste spunea...

Ziua buna, doamna Dragulin! Multumesc de comentariul din 26 iunie, 2011, chiar daca la 6 ani dupa ce discutiile au avut loc. Stiti povestea cu lumina care intarzie sa ajunge in cotloanele internetului.

Cat despre ce ati facut, ce sa zic? Era ceea ce ati crezut ca e mai bine si n-ati fost singura. Cel putin parintii parintii stiau si ei de ce va aleg.

Daca ne uitam la uceniciile oricarui mare creator pe pamant, nu-s cu nimic deosebite. Doar ca acum in lumea vestica circula bazaconia de idee ca trebuie sa fie fun si mai ales sa nu doara. Si uite asa avem toate prostiile ridicate la rang de arta...

Daca ati mers prea departe cu vreun copil, spuneti-o acum; in orice caz, lumea merge mai departe pana la...

ana-maria spunea...

Tit ceea ce se scrie aici e adevarat. Eu n-o cunosc pe dna dragulin - am auzit desigur despre " fabrica de pianisti".

In copilaria mea am avut o astfel de profesoara la Bucuresti, relativ cotata: Gabriela Stepan.

Snopea.
Mai snopeste si azi.

N-are cultura muzicala, nu stie NIMIC despre meseria asta, e un ghem de rautate si de complexe,
metodele de studiu pe care le propune sunt de un barbarism si o imbecilitate fara seaman. Doar orele infinite de studiu, frica si teroarea dadeau rezultate.

Daca am rezistat - intreaga la minte - e fiindca am alta natura, si pentru ca, pe de alta parte, ma razbunam si eu cum puteam, sucandu-i renghiuri de loc nevinovate.

Scoala romaneasca de pian e o porcarie.

In primul rand, profesorii nu sunt muzicieni, ci doar niste cioflingari nenorociti.

Styiu zeci de cazuri : Costache la conservator, si altii, multi multi altii, cu aceleasi metode si aceeasi suficienta.

Am scapat din ghearele lor cand am ales compozitia.
God rest in peace Mihaela.

peromaneste spunea...

Lumea artistică deplânge dispariţia prematură a Mihaelei Ursuleasa

Cristian Mandeal:

Am pierdut unul dintre cei mai mari artişti, în orice caz, cea mai mare artistă a generaţiei ei. Aşa categoric noi nu mai avem în momentul de faţă nici un artist de o asemenea notabilitate şi o asemenea mărime.

Mihaela este pentru mine ca un fel de fiică, o cunosc de pe vremea când ea avea nouă ani, am fost primul dirijor cu care ea a cântat în public concertul nr. 3 de Beethoven cu Filarmonica din Braşov, apoi a mai cântat de repetate ori, pe măsură ce ea înainta în vârstă şi se maturiza. Ultima dată am cântat la Varşovia, în decembrie 2010, cu Filarmonica din Varşovia, a cântat Concertul în mi bemol major de Mozart în două concerte într-un mod absolut de neuitat.
Aşa încât pentru mine pierderea Mihaelei înseamnă o pierdere uriaşă pe toate coordonatele, toate dimensiunile, atât artistic, cât şi uman, întrucât îmi era tare dragă cunoscând-o de atât amar de ani şi urmărind-o în evoluţia şi în viaţa ei în permanenţă. Ea era şi o persoană extrem de sociabilă, de apropiată, de prietenoasă, de directă, uşor de abordat şi având o comunicare minunată cu toţi oamenii din jurul ei. Emana viaţă, emana veselie, bucurie de a trăi, încât această dispariţie a ei este de fapt contra firii, o percep ca pe o anormalitate.

Dan Grigore:

O cunosc pe Mihaela Ursuleasa de când avea opt sau nouă ani, când mi-a fost arătată la Braşov şi am ştiut de atunci că este unul din cele mai mari talente pe care le are şcoala muzicală şi interpretativă românească. Mai apoi am fost foarte critic vizavi de modul în care era exploatat acest talent şi felul în care şcoala românească era lacunară în ce priveşte educaţia ei. Bineînţeles că aceste critici ale mele au fost foarte prost primite, aşa cum este în general orice punct de vedere critic în România şi nemaiavând ce face m-am retras puţin din apropierea acestei evoluţii a Mihaelei.

Dar cu ocazia vizitei lui Sergiu Celibidache, cu Filarmonica din Munchen, în 1990 am aranjat ca maestrul s-o asculte. Şi atunci Celibidache a confirmat ce spuneam eu şi a recomandat imperativ să schimbe imediat profesorul şi imediat familia a dus-o la Viena, unde a ascultat-o, cum se ştie, Claudio Abbado şi a început o şcoală foarte serioasă, foarte temeinică. După aceea traiectoria ei internaţională a luat aplombul pe care îl cunoaştem.

După părerea mea este o foarte mare pierdere pentru muzica românească şi pentru arta interpretativă muzicală românească, faptul că Mihaela nu mai este şi o leg, această pierdere, de o altă foarte mare pierdere care am avut-o în anii 1970, pierderea extraordinarului talent care s-a numit Tudor Dumitrescu. Tudor a dispărut în cutremurul din '77, neavând aprobarea să plece la o şcoală din Occident unde era invitat. Mihaela a intrat cu succes şi cu aplomb în traiectoria concertistică internaţională, care are avantajele, dar are şi rigorile ei şi costurile ei în ce priveşte nervii, sănătatea, liniştea şi iată până la urmă, pare-se că şi viaţa unor oameni tineri şi dedicaţi acestei activităţi, acestei arte.

Repet este o foarte mare pierdere şi este o enormă tristeţe pentru mine. Dumnezeu s-o odihnească.

peromaneste spunea...

Lumea artistică deplânge dispariţia prematură a Mihaelei Ursuleasa

Alexandru Tomescu:

Foarte greu să vorbesc chiar acum despre Mihaela, sunt încă foarte şocat de dispariţia ei prematură. Pentru noi era o foarte bună prietenă, chiar dacă lucra la distanţă atât de mare, chiar acum îmi aminteam de concertele în care cântam împreună când eram copii, organizate de Iosif Sava sau de concertele de la Sala Radio, dirijate de Iosif Conta.

A însemnat enorm pentru muzica românească, cred că a ridicat standardul cântatului la pian la noi la nişte niveluri care nu vor mai fi atinse prea uşor din nou. Eu cred că dispariţia ei tragică, prematură trebuie să fie un fel de semnal de alarmă pentru noi toţi muzicienii, toţi cei care de multe ori punem concertele înaintea a tot altceva înaintea chiar şi a sănătăţii şi să ne gândim că într-un fel trebuie să ne salvăm şi pe noi ca fiinţe fizice ca să putem continua misiunea pe care o avem. Mihaela din păcate şi-a întrerupt-o mult, mult prea devreme. Scenele din România şi din întreaga lume vor fi de astăzi mult mai goale şi mai triste.


Grigore Constantinescu:

Este incredibil să ne aflăm loviţi puternic de crivăţul unei veşti năprasnice, dar trebuie să acceptăm că de un număr de ore, puţine la număr, Mihaela Ursuleasa nu mai face parte din lumea vie a muzicii. S-a stins o stea de primă mărime, ce strălucea pe firmamentul viselor, un destin nepereche.

I-am urmărit drumul plin de evenimente începând cu anii copilăriei braşovene. Am văzut cum învaţă să urce pe aripile talentului devenind legendă, păşind pe scenele lumii cu recitaluri, concursuri, concerte, descoperită şi admirată de mari maeştri ai vieţii muzicale.

Fiecare întâlnire a publicului românesc cu ea a confirmat succesele internaţionale. La o vârstă a tinereţii afirmate, Mihaela Ursuleasa devenise o muziciană impetuoasă, solidă în demersul său instrumental, sensibilă şi stăpână pe mijloacele unui talent de remarcabilă anvergură. Am ascultat-o de fiecare dată cum cânta, realizând pe cât posibil momentul, ca şi opţiunile repertoriale cu fiecare etapă a implicaţiei interpretative. Mihaela Ursuleasa se arăta deschisă spre facturi şi stiluri diferite cărora le investiga relaţionarea cu propriul talent.

Cum să credem că ne-a părăsit pentru totdeauna, că darurile ei minunate sunt acum învăluite de negură? Da, îmi pare imposibil o astfel de mare pierdere, cum vom îndrăzni să-i pronunţăm numele, să-i ascultăm înregistrările rămase mărturie, fără a şterge lacrima tristeţii, fără seamăn, a unei lumini întunecate de tragic, a unei flori care nu mai există, a unui pian care nu va mai cunoaşte mâna artistului mângâindu-i clapele. Cum să avem puterea să pronunţăm Adio Mihaela Ursuleasa, când tăcerea ne învăluie cu faldurile cernite?

Declaraţiile au fost preluate de Andreea Chiselev şi Ştefan Costache.

peromaneste spunea...

tokafi.com: Ce face ca un spectacol live să fie bun? Care este abordarea ta, pe scenă?

Mihaela Ursuleasa: Trebuie să creezi o comunicare puternică între tine şi public. Uneori asta nu depinde doar de public. Şi să fii imprevizibil, chiar şi faţă de tine, pentru că un muzician bun nu se repetă niciodată.

Care e cea mai dificilă parte a experienţei de muzician? Dar cea mai bună?

La fel cu a fi o fiinţă umană. Orice alegem să facem în viaţă are părţi bune şi părţi rele. Poate ca muzician ai ocazia să vorbeşti o limbă în plus, una care exprimă ceea ce cuvintele nu pot exprima. Pe de altă parte, un muzician poate fi uşor „înghiţit" în stresul lumii în care trăim şi este atât de expus acestui stres. Deci este pericolul lipsei de expresie versus supravieţuire.

Ce părere ai despre scena muzicii clasice actuale? Există o criză?

Cred că în lume este o criză generală. Avem cu toţii prea mult din toate. Trebuie să fim rapizi, perfecţi, potrivit unei scheme impuse. În muzică, asta se vede în industria caselor de înregistrare, în management, şi chiar în viaţa artiştilor. Totuşi, muzica aparţine naturii umane, şi chiar dacă trecem printr-o criză, cred că e doar o perioadă de trecere de la o epocă la alta. Muzica nu va seca vreodată.

Unii spun că nu e nevoie ca muzica clasică să mai fie înregistrată, că totul s-a făcut deja. Ce crezi?

Dacă vrei să vinzi repede, trebuie să ai idei originale. Dacă vrei să înregistrezi sonate de Beethoven doar pentru că îţi plac, atunci fă-o! Nimeni nu le-a cântat vreodată aşa, nici nu le va cânta, asta e frumuseţea schimbării. Muzica clasică se dezvoltă şi ea, e ca o metamorfoză care se transmite din generaţie în generaţie.

Ce înseamnă pentru tine cuvântul „interpretare"?

M-aş putea uita în dicţionar şi ţi-aş putea da o definiţie exactă. Dar, pentru mine, cu adevărat, înseamnă ceva ce simţi într-un mod foarte personal atunci când cânţi, când citeşti sau când priveşti un tablou, iar sentimentul este aşa de convingător pentru tine, încât vrei să-l împarţi şi cu alţii. Fără interpretare, muzica e lipsită de viaţă.

Adevărat sau fals: e datoria artistului să-şi pună emoţiile personale în muzica pe care o cântă?

Principalul motiv pentru care muzica e scrisă, interpretată şi ascultată este emoţia sau dorinţa de emoţie. Cu toţii încercăm să înţelegem muzica sau să înţelegem ce-a intenţionat compozitorul să ne transmită. Dar dacă nu o simţim, cum spunea Celibidache, nu o vom înţelege niciodată.

Adevărat sau fals: „muzica este prima mea dragoste"?

Înainte de-a mă întâlni cu prima mea dragoste „umană", obişnuiam să spun că mă voi mărita cu pianul! Încă aş putea face asta...

Adevărat sau fals: „oamenii au nevoie să fie educaţi în privinţa muzicii clasice ca s-o poată aprecia cu adevărat"?

Adevărat. Nu-ţi poţi alege preferinţele pentru ceva, dacă nu ştii nimic despre acel lucru.

Pianista Mihaela Ursuleasa a murit vineri, la vârsta de 33 de ani.

peromaneste spunea...

Mihaela Ursuleasa, a Romanian-born pianist renowned for her prodigious technique and often idiosyncratic interpretations, was found dead on Thursday at her home in Vienna. She was 33.

The death was announced on Ms. Ursuleasa’s Web site, ursuleasa.com. The Vienna police told European news services that the cause was apparently a brain aneurysm.

Ms. Ursuleasa, who was performing internationally by the time she was a teenager, was known for her large tone, fleet fingers and eclectic programming, though she was perhaps most closely associated with Romantic composers like Prokofiev, Chopin and Schumann.

The winner of the 1995 Clara Haskil International Piano Competition, Ms. Ursuleasa was heard on some of the world’s most renowned recital stages, among them Wigmore Hall in London and Weill Recital Hall of Carnegie Hall in New York. She appeared as a soloist with orchestras including the Vienna Symphony, the London Philharmonic, the Orchestre National de France and the Minnesota Orchestra.

Critical response to Ms. Ursuleasa’s work ranged from the effusive to the bewildered, often within a single review. Where some reviewers heard tonal power, others heard unwelcome percussiveness. What some saw as interpretive passion, others viewed as excessive liberty with tempos and rhythm.

A 2008 review by Allan Kozinn in The New York Times, of Ms. Ursuleasa’s performance of Beethoven’s Third Piano Concerto at the Mostly Mozart Festival, encapsulates her singular approach:

“Ms. Ursuleasa played with a combination of ferocity and clarity that put Beethoven’s already striking contrasts into sharper relief and turned the score into a tense drama,” Mr. Kozinn wrote. “Interpretively she was out on the edge, but it was the kind of high-risk performance that makes the war horses worth revisiting.”

Ms. Ursuleasa was born in Brasov, Romania, on Sept. 27, 1978; her father was a jazz pianist and her mother a singer. Mihaela started piano lessons at 5 under her father’s supervision and began playing in public soon afterward.

Her father died when she was still a girl. Without his moderating influence, she later said, she was pushed harder and harder by her teachers, who urged her to tour heavily and tackle difficult repertory that was beyond her emotional ken — a set of pressures that devolves on many child prodigies.

“I didn’t have time for recreation then,” Ms. Ursuleasa told The St. Paul Pioneer Press in 1997. “I worked at the piano from 8 in the morning until 8 at night.”

When she was about 12, she played for the conductor Claudio Abbado, who arranged for her to study at the Vienna Conservatory. There, with her concert schedule curtailed, she could simply learn, and she did, earning a diploma from the conservatory in 1999.

Ms. Ursuleasa’s survivors include her mother and a daughter.

Her recordings include “Piano & Forte” (2009) and “Romanian Rhapsody,” released last year.

Writing in the classical music magazine American Record Guide, Harold C. Schonberg, a former senior music critic of The New York Times, reviewed Ms. Ursuleasa’s first album in 1996.

The recording, of Beethoven and Mozart concertos with the Lausanne Chamber Orchestra under Jesús López-Cobos, was part of Ms. Ursuleasa’s prize for having won the Haskil Competition.

“Well, well. A competition winner who can convey strength without relentless pounding; who has temperament; who has a completely finished technique; who has a wide tonal palette,” Mr. Schonberg wrote, going on to praise Ms. Ursuleasa’s “sparkling finger work and a general feeling of joie de vivre.”

He added, “Here we have a real pianist, and we shall be hearing from her.”

Anonim spunea...

Am citit acest articol si am citit si comentariile. Si m-am cutremurat. De ce am aflat si de ce sunt unii in stare sa spuna. Si mi-a fost rusine ca sunt contemporana cu unii oameni. Nepunand la socoteala faptul ca Mihaela zace acum in cosciug la Atheneu. Am un imens regret ca aceasta femeie minunata a avut de indurat o asemenea suferinta. Si o imensa revolta fata de acesti asa-zisi profesori. Si parintii lor care sunt surzi si orbi la suferintele copiilor lor. Iata-le acum rasplata, pentru ca nu stiu de ce nu-mi pot scoate din minte ca moartea Mihaelei este legata de suferintele pe care le-a indurat in scurta ei viata, in care a ars cu atata stralucire si atata intensitate. Oare nu stresul imens, traumele suferite atatia ani i-au periclitat sanatatea? Sper ca acea fiinta diabolica, profesoara de cosmar, sa plateasca pentru tot raul pe care l-a provocat, Mihaelei si tuturor celorlalti elevil ai ei. Deschideti ochii, oameni buni, se poate face educatie si altfel! Si cu rezultate chiar mai bune! Sunt cadru didactic si stiu ce spun! Se pot face minuni in educatia unui copil dandu-i incredere, optimism, echilibru. Conditia de artist nu ar trebui sa le interzica acestor copii dreptul de a fi fericiti. Si dreptul de a fi pe mai tarziu niste OAMENI completi, impliniti din toate punctele de vedere, nu mutilati, schingiuiti sufleteste. Mai intai trebuie sa iubesti, ca profesor. Nu sa judeci, nu sa pedepsesti. Uitati-va adanc inauntrul vostru si fiti sinceri cu voi daca va place ce vedeti acolo cand spuneti ca pedepsele, de orice fel, nu doar corporale, sunt ok, cand spuneti ca un copil ar trebui sa munceasca mai mult decat un adult ca sa ajunga la performanta, pentru cine? pentru adultii din preajma, pentru buzunarele si orgoliul lor, cand spuneti ca precis Mihaelei nu-i placea pianul si de-aia il considera o corvoada, desi poate pentru ca ii placea prea mult nu a vrut niciodata sa renunte, cu toate bataile indurate...
Sper ca toata aceasta poveste ingrozitoare sa le deschida ochii celor care au in maini destinele copiilor. Macar toata suferinta Mihaelei si moartea prematura sa nu fi fost in van, salvandu-i pe ceilalti copii, care nu se pot apara.
Dumnezeu s-o odihneasca.

Anonim spunea...

Rodin Moldovan, fostul iubit al regretatei pianiste Mihaela Ursuleasa, face noi dezvăluiri pentru nefiltrat.ro. El ne-a povestit despre faptul ca artista decedata la inceputul lunii august se droga pe cand era gravida si ca de fapt, vinovata pentru separarea lor si pentru toate necazurile lor este mama Mihaelei.

Violoncelistul Rodin Moldovan rupe tacerea si vrea sa spuna adevarul despre relatia sa cu pianista Mihaela Ursuleasa, dupa ce a fost acuzat ca a dat-o afara din casa pe fosta sa iubita pe cand era insarcinata in luna a opta, ca a vrut sa o calce cu masina sau ca o batea. El a povestit in exclusivitate pentru nefiltrat.ro ca a vrut sa se sinucida de cateva ori si o acuza pe mama Mihaelei ca este vinovata atata de despartirea lor cat si de toate problemele din viata Mihaelei, care au dus pana la urma la decesul acesteia. ”Am o datorie. O datorie fata de mine insami, o datorie fata de familia mea… pe care trebuie s-o îndeplinesc pentru liniștea mea interioară. Referitor la ceea ce s-a scris despre mine in ziare, este timpul sa se stie ceea ce s-a întâmplat cu adevărat. S-a scris ca am fost casatoriti: MINCIUNA! S-a scris ca m-au interesat banii ei: MINCIUNA. Cel care profita de banii ei, era fostul ei sot, cu care s-a căsătorit la 16 ani, pe semnătura mamei, si care l-a divort i-a cerut Mihaelei 50.000 de euro”, si-a inceput Rodin povestea. Artistul este suparat de imaginea negativa care i-a fost construita de fosta sa ”soacra”, mama Mihaelei, dumsnaul sau cel mai mare, femeia pe care el o considera vinovata de toata situatia dintre el si Mihaela dar si pentru sfarsitul tragic al pianistei. ” Mama Mihaelei a fost întotdeauna împotriva mea. Niciodată nu a avut puțin respect fata de mine. Cand ne trezeam, in loc de buna dimineața, îmi spunea: se vede ca nu esti solist internațional ca fata mea. Noaptea , la culcare, la fel. Pana si in momentul cand isi plangea fata moarta, ea dădea interviuri si se lauda cum vorbea ea in limba franceza cu toți marii muzicieni ai lumii. …Doamna Puica m-a făcut in cele mai urate feluri,de la jigniri profesionale pana la jigniri personale-umane. Adică, ca sunt un antitalent,ca ea este cea mai nefericita mama ca fiica ei, cea mai mare pianista a tuturor timpurilor, este impreuna cu mine, ca sunt homosexual, ca ea sta sa moara de durere si tristete ca este cu mine.”

Anonim spunea...

Mihaela se droga cand era gravida

”Mentionez ca Mihaela, in timpul sarcinii, fuma anumite droguri si țigări si consuma alcool. Doamna Puica știa acest lucru si îl accepta neinteresand-o ce urmari pot exista mai târziu pentru Mihaela. Îmi amintesc cu tristete o scena dintre mine, Mihaela si doamna Puica de la începutul relații noastre, cand ea încă locuia in Viena, cand eu mă luptam sa încerc s-o scap de aceste droguri. Doream foarte mult sa termine cu astea si ea la fel de mult isi dorea si se bucura enorm ca eu vreau s-o ajut si s-o schimb. Mama ei a tipat atunci la mine si mi-a spus sa i le dau pe loc deoarece fata ei este solista internațională ”.

El crede ca fetita Mihaelei nu este copilul lui

”Dar așa cum am specificat acum câteva luni,fetița niciodată nu a fost înregistrată pe numele meu. Si nu ca nu am vrut sau ca am fugit de răspundere ci pentru simplu fapt ca Mihaela a plecat de la mine. Adevărul este ca ea a plecat cu 2 luni inainte sa nasca de la mine pentru ca avea un dubiu apropo de cine este tatal copilui, nu a dat-o nimeni afara, nu i-a zis cineva din partea mea sa plece. A plecat in momentul cand eu eram in Italia, la lutierul meu de la Cremona, pentru a face ceva la violoncel. Mi-a lasat un bilet pe care il detin si il arat. In momentul in care m-am întors, casa era goală. Mihaela nu mai era, hainele nu erau, nu mai era decât planul. Mihaela mi-a spus printr-un sms ca a nascut, moment in care am facut o criza de plans. Timp de 2 Ani de la primirea acelui SMS ,eu nu am mai fost un om normal. Luam pastile de somn, de nervi,nu mai aveam viața normala. Așa cum am spus mai sus, nu ma mai interesa nimic. Cu toate ca eu in momentul in care ea a plecat, i-am spus ca daca nu se întoarce sau macar sa ma cheme la nastere, înseamnă ca acest copil nu este al meu, si nu mai vreau sa știu nimic de Mihaela niciodată. Si? Ce a făcut Mihaela? Nimic. Timp de 7 ani de zile nu m-a sunat, nu mi-a trimis vreo instiintare juridică, nu am fost chemat in judecată pentru a da o pensie alimentara, pentru un test de paternitate, nimic.

A cazut in depresie cand a vazut patutul copilului

”La scurt timp dupa ce Mihaela a plecat de acasa, a venit patutul copilului pe care noi l-am comandat. Imi amintesc un singur lucru, ca cei care au adus patul, s-au speriat de reacțiea mea, cand au vazut cât de disperat eram. Cât de trist si cât de rănit eram. Si aceste simptome le-am avut o perioada foarte lunga. Nu mă mai interesa nimeni si nimic. Nu mă mai interesa sa mă spal, sa mananc, sa merg la serviciu. Nu-mi doream decât un singur lucru, ca Mihaela sa se întoarcă acasa. Da din păcate acest lucru nu s-a intamplat, cu toate ca am fost de 3 ori după ea la Viena.

A vrut sa se sinucida

”In timp ce eu mergeam pe la doctori sa mă linistesc, luam tratamente, plangeam, nu ma mai duceam la serviciu si eram gata sa ma omor cu somnifere, mama ei dădea interviuri la ziarul Monitorul Expres de brasov din data de 20 iunie 2006, cum ca se pregătește de nunta Mihaelei si a lui Rodin. De aici mi am dat seama ca ele au planificat totul. Cu toate ca eu le am spus ca daca nu se întoarce Mihaela si nu se naște copilul acolo unde sunt eu, asta înseamnă ca copilul nu este al meu. Si atunci, nu mă va mai interesa niciodată…”

peromaneste spunea...


‘We were one soul in two bodies’ – a violinist’s lament for tragic Mihaela
August 7, 2012 By Norman Lebrecht

We have received this moving tribute from Patricia Kopatchinskaja, the closest musical partner and friend of Mihaela Ursuleasa, who died last week aged 33.

Patricia Kopatchinskaja and Mihaela Ursuleasa
Photo: (c) Marco Borggreve, Amsterdam

It is said that friendship is one soul in two bodies.

We were like sisters. In all directions of life and during every astonishing ramification of our fates we were for many years ear, heart and inspiration to each other. And in need I could always count on your unselfish and generous support.

Your sound, your refinement, your aura, your awesome presence, your tenderness, your freedom without any mannerisms, your poetry and intelligent phrasing will always shine in my memory.

I always felt that you are a wild cat at the piano, a real wonder when we played together. You knew when I breathed, you knew every inch of my bow, I still see your hands and know exactly when they will touch the keys.

Our tears when we first played Enescus third sonata, the silence thereafter which said so much, – we shared the same homeland.

What are you doing now? Are you playing with Furtwängler? Will you fall in love with Chopin or Liszt? Will you talk philosophy with Nietzsche during breakfeast? And with whom will you play chamber music, – with Genette Neuveu… or Paganini?

You were like an incredible firework. We will not forget how you could serve jokes, your unique laugh, or when you spoke like Donald Duck. And we will not forget your heavenly „spaghetti al limone“ whose secret recipe you once snatched from a Roman chef. Will you now cook for Bartok?

You were so funny, and we had such a good time together.
thank you for having lived your life with us and for having given us
so many magical moments. Your friends will provide support and care
for your charming small daughter.

It is said that friendship is one soul in two bodies. From now on I will miss a part of my soul forever.
Share this:

08/7/12 11:28 PM | filed under: main |
Comments

Tim says:
August 8, 2012 at 6:12 pm

I only heard Mihaela twice, but what a young star at 18 years old.

Her British debut was in the ECHO Young Artists scheme in Symphony Hall, Birmingham (9 Feb 1997). A month later, also in Symphony Hall, she played the Beethoven 4th Concerto with the Hallé under Kent Negano. I was proud to be able to get her autograph after the performance.

Anonim spunea...

Madam Stepan i-a snopit într-adevăr pe toți elevii ei. A rămas o bestie: fără cultură, fără studii de pedagogie și didactică instrumentală, cu reații hormonale violente, cu complexe de ciudă pe toate elevele sale. A fost un vampir, nu un profesor de muzică, un măcelar de aripi ale tinerilor care trebuiau încurajați nu traumatizați cu imbecilitate. E un om fără suflet, ahtiat după bani, invidios și rău. Pentru toți a rămas tipul de profesor pe care nu trebuie să îl urmezi. E o rușine a pedagogiei muzicale.